ROLUL LUI DUMNEZEU – O PRODUCȚIE ORIGINALĂ CINEMARATON

Pe Părintele Valerian, starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul făcătorilor de spectacole, l-am cunoscut grație actorului Dragos Pâslaru, pe care am avut onoarea să-l evocăm într-un program special la postul tv de filme românești Cinemaraton.

Călugărul Valerian Pâslaru ne-a avertizat atunci destul de serios că Dragoș Pâslaru a murit, și că trebuie să punem neapărat, acolo în material, titlul Recviem pentru actorul Dragoș Pâslaru. L-am ascultat, ba chiar l-am trecut și în pomelnicul marilor actori români care s-au mutat la cele veșnice.

Statistic, într-o contabilitate neplăcută, căci altfel actorul Dragos Pâslaru este cât se poate de viu și lucrează prin tot talentul său uriaș pe care l-a investit fără poticnire în slujba teatrului și a filmului.

Inima lui Dragos Pâslaru bate în continuare de dincolo de ecran în toate aparițiile sale, un actor din altă lume decât cea abrutizată a comunismului. Protagonist al unor partituri transfiguratoare, călcând firesc peste granița firescului, Dragos Pâslaru putea să facă un înger și dintr-un bandit și dintr-un milițian. A contat poate și pronia divină care la începutul carierei l-a îmbrăcat în rasa lui Alioșa Karamazov.

Dragoș Pâslaru n-a jucat orice, ca să fie la normă. La Dragoș Pâslaru rolurile capătă întodeauna valori de semne, ficțiunea îl urmărește în realitate, iar realitatea apasă pe ficțiune, în chip neamestecat și neschimbat, cam cum se întâmplă în revelațiile din Scripturi.

Dragoș Pâslaru face parte din familia actorilor cu adevărat buni, a celor frământați de întrebările legate de meseria lor. Într-un interviu acordat în 1988 revistei Teatru, în cei mai cruntă perioadă a regimului ceaușist, Dragoș Pâslaru oferă întrebării Ce este actorul? un răspuns căt o revoluție:

Deci ce este actorul? În primul rând, este un om ca toți ceilalți, care pentru a trăi are nevoie de hrană, lumină, căldură, afecțiune, stimă, libertate, drepturi și obligații. Ce calificative i se pot atribui? Aici începe greul. Căci totul depinde de unghiul din care îl privești: a fost numit înțelept și fățarnic, iscusit și mincinos, demon și înger…

Peste un an avea să izbucnească Revoluția din stradă, iar actorul Dragoș Pâslaru a fost printre cei din primele rânduri. Nu se putea altfel! A continuat lupta împotriva comunismului, în rolul de stâlp al Pieții Universității până când l-au dărâmat minerii în bătăi bestiale. Poate și nevoile, datoria cetățeanească,, ispita de putere în cetate l-au aruncat pe actorul Dragoș Pâslaru în mijlocul crizei. Și criza, care vine de la grecescul crisis care înseamnă judecată, l-a așezat atunci temeinic și ireversibil pe calea unui nou rol, ultimul de data asta, încredințat de Dumnezeu.

Fără să vreau, fără să știu am ajuns la această hotărâre, mărturisește părintele Valerian despre călugărirea sa. Mai întâi a fost o acumulare de fapte bune, de întâmplări, de întâlniri cu semenii mei care m-au dus la concluzia că lucrurile acestei lumi merg destul de rău și că singurul care le poate îndrepta este Dumnezeu. Și cel care trebuie îndreptat neapărat sunt eu. Și atunci m-am înfricoșat! Pentru că e greu să realizezi că tu ești piatră de poticnire… Bineînțeles că a urmat criza și bineînțes că în criză totdeauna Dumnezeu te poartă în brațe și îi simți prezența, și dacă vrei să mergi cu El, mergi, te ajută!

Aceasta este poteca pe care am încercat s-o urmăm în montajul nostru de la Cinemaraton, Rolul lui Dumnezeu. Actorul Dragoș Pâslaru ne-a dus către Avva Valerian care ne-a dus către Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei, Chipul Iubirii lui Dumnezeu, poartă către comorile isihasmului carpatin. Datorită lui Dragoș Pâslaru avem astăzi un sfânt ocrotitor al făcătorilor de spectacole și mulțumită lui Avva Ghelasie avem Acatistul Sfântului Mucenic Filimon.

Pe urmele actorului Dragoș Pâslaru am ajuns ca să ne bucurăm cu toții de Liturghia săvărșită în Duminica Floriilor de părintele Valerian Pâslaru la mănăstirea Sfântul Mucenic Filimon, acolo unde am surprins cu ajutorul lui Dumnezeu câteva instantanee din acest început de lume.

Pentru cei care nu ați ajuns încă la Țânculești trebuie s-o faceți degrabă, nu cred că mai există în Univers o mănăstire patronată de un sfânt ocrotitor al actorilor al cărei stareț să fi fost el însuși un mare actor. Cine are urechi de auzit, să audă!

Cine are ochi buni, să vadă! Veți găsi la Mănăstirea Sfântul Mucenic Filimon o frescă exterioară unică , un super scurt metraj iconic care sintetizează într-o succesiune de trei cadre povestea tainică a creștinismului. În rolul principal: Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Cătălin Chirilă, producător Cinemaraton

Te-ar putea interesa si: