Cursa
(1975, Psihologic)
La baza scenariului stă nuvela „Doi băieți și o fată” de Petru Vintilă.
Doi șoferi, Savu și Panait, transportă cu un trailer o piesă gigantică, pentru firma de construcții la care lucrează. Pe drum, cei doi iau o fată căreia i s-a furat geanta în care avea banii și biletul de tren și nu mai avea cu ce să ajungă în oraș, unde urma să se întâlnească cu viitorul ei soț. Însă cei doi șoferi ajung să se certe și unul dintre ei decide să nu o mai ia și pe tânără până în oraș. Cuprins de remușcări, se întoarce totuși după fată și, după ce trec prin povestea tristă a șoferului, ajung în oraș pentru a afla că logodnicul fetei se însurase deja de două luni de zile.
Regie: Mircea Daneliuc
Scenariu: Timotei Ursu
Actori principali: Mircea Albulescu, Tora Vasilescu, Constantin Diplan
Premii:
1975 – ACIN – Premiul Opera Prima, Premii pentru imagine și interpretare feminină (Tora Vasilescu)
1977 – Costinești – Premiul pentru cel mai bun film de ficţiune și Premiul de interpretare feminină (Tora Vasilescu)